Cel mai frumos cămin în haine de sărbătoare

sâmbătă, 15 decembrie 2018

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” vă invită la desemnarea Celui mai frumos cămin în haine de sărbătoare din Campusul studențesc. Evenimentul, ajuns la ediţia a VII-a, va avea loc în data de 17 decembrie, începând cu ora 18:00, în campusul universitar (str. Mălina Mică, 61/1).

Tradiționalul concurs „Cel mai frumos cămin în haine de sărbătoare al USMF Nicolae Testemițanu” a fost lansat în data de 1 decembrie curent. În competiție s-au înscris şase cămine studențești (nr. 1, 2, 3, 8, 10 și 11). Miza cea mare este un premiu în valoare de 1000 de lei pentru locul I, şi de 700 de lei şi 500 de lei pentru locurile II şi, respectiv, III. Eforturile mediciniștilor la decorarea căminelor vor fi evaluate și apreciate de un juriu, instituit în acest scop.

Premiile vor fi decernate câștigătorilor în cadrul Galei Mediciniștilor Laureați 2018, care se va desfășura în data de 20 decembrie curent, începând cu ora 18:00, în incinta Blocului didactic nr. 1 „Leonid Cobâleanschi” (str. N. Testemițanu, 27).

Persoana de contact: Gheorghe Buruiană, președinte al Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină, tel.: 068616614.